vineri, 24 mai 2013

18 mai...

     Deși a trecut aproape o săptămână, am ținut musai să scriu această postare, pentru că amintirile plăcute trebuie puse pe foaie (sau blog).
    A fost ora 19:30 când am început să simt o oarecare emoție în stomac. Vroiam ca totul să iasă perfect. Vorbisem pentru rezervarea mesei în Bermudas din timp și am plănuit fiecare detaliu. Mă despărțeau doar câteva ore de seara cea mare și de prietenii mei dragi ,care urmau să-mi fie alături în acele momente fericite. Dan plecase mai repede către destinație, lăsându-mi spațiu pentru a mă pregăti.
  ”Va fi frumos!”- mi-am zâmbit în oglindă înainte să ies din casă.
La 11 fix am ajuns în Bermudas. Cred că drumul acela de la Iulius până pe Memo a fost cel mai lung parcurs vreodată. Parcă nu mai trecea timpul. Aruncam din 2 în 2 secunde câte o geană pe ceas.
”Vai, nu mai ajungem oare?”-mă agitam. Drumul nu a durat mai mult de 15 minute, însă mie mi s-a părut o veșnicie.
   Am ajuns. Am intrat într-o încăpere ușor luminată și foarte prietenoasă. La garderobă un baiat drăguț s-a oferit să-mi ia sacoul pentru a mă face comodă. După ce m-am ”dezechipat” am coborât niște scări ușor înclinate. Cum înaintam tot mai mult parcă mă simțeam ca în Pirații din Caraibe. Localul transmitea un aer misterios și serios.
   -LA MULȚI ANI!-mă întâmpină Adriana, colega lui Dan.
Și atunci am știut că a început petrecerea. După câteva minute a început să se adune lumea. Adriana m-a condus spre masă, unde și-au făcut prezența și invitații.

   După ce băieții au servit câte un pahar de vodkă cu nectar și fetele unul cu vin, ritmul muzicii ne-a obligat să dansăm...și să dansăm,și să dansăm etc. Cred că nu ne-am mai așezat toată noaptea. Am savurat fiecare melodie. S-a băgat muzică bună,remixuri faine, pe gusturile fiecăruia.
 

După vreo 3 ore de dans neântrerupt, s-a servit șampania. Totul a decurs foarte elegant. Am ciocnit toți, ne-am zâmbit, ne-am distrat.
Rochiță: Roberta Biagi
 
P.S Azi, Bermudas sărbătorește 2 anișori și sunteți invitați toți la un concert foarte fain.
Happy Birthday!
  Nu uitați să vizitați pagina de facebook Kinga Horn's Blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu